Cat costa abonamentul?

Primim multe, foarte multe mesaje, in special pe facebook. Dar cel mai des, apare intrebarea: „cat costa abonamentul?”

Dragilor, la noi, abonamentul costa mai putin decat ar costa la o sala de fitness desi, antrenamentele noastre se fac DOAR CU ANTRENOR. Adica, langa tine o sa fie Brigi sau Raoul sau altcineva care sa iti spuna ce si cum sa faci, in mod controlat. Ca dansul nu e ca trasul de fiare, stii? E mult mai greu sa dansezi indrumat de un antrenor profesionist, intr-o sala de dans decat sa te duci la bicicleta fixa sau la banda.

Si totusi, daca dansul este mai greu decat trasul de fiare, de ce abonamentul costa mai putin la noi? Pai, e destul de simplu: ceea ce facem noi se adreseaza in primul rand copiilor si abia apoi adultilor. Asta nu inseamna ca nu lucram cu adulti sau ca sunt pusi pe locul doi. Dar vezi tu, noi suntem un club de dans care face performanta iar copiii, daca incep antrenamentele de mici, ajung sa faca performanta. Si ajung, pas cu pas, mici campioni. Mai intai local, regional iar dupa aceea, national sau de ce sa nu visam sus, mondial. Cu noi, adultii, este mai greu sa facem performanta. Sufletul ne spune ca suntem copii… dar genunchii au parerea lor proprie :)).

Si pentru ca ceea ce facem se adreseaza in primul rand copiilor, noi ne dorim ca toti copiii sa poata invata ceea ce noua ne place atat de mult, dans sportiv adica. Si intelegem ca nu toti parintii isi permit sa plateasca multe sute de lei pe abonamente lunare. Suntem oameni si am trecut si noi prin greutati financiare, stim cum este.

Asa ca, sa nu va fie cu mirare daca ne contactati si ne intrebati de pretul abonamentului. Nu, nu este o greseala. Am auzit uneori ca de fapt, avem un pret al abonamentului asa de mic pentru ca am fi mediocri sau pentru ca nu stim ce facem. Campionii mondiali ai dansului sportiv, copii care au inceput dansul sportiv de performanta cu Brigi va pot contrazice. Cupele , medaliile din salile noastre va pot contrazice.

Pentru noi, sportul pentru toti chiar inseamna sport pentru toti, indiferent de situatia materiala a oamenilor care isi doresc sa danseze.  De aceea abonamentele noastre sunt atat de ieftine.

Brigite Sargu

Brigite Sargu

Antrenor de dans sportiv / Afterschool in pasi de dans / Dansul mirilor / Scoala de vara

Brigite - antrenor de dans pentru copii, adolescenti si adulti. Cu ea puteti invata pasii de dans pentru o coregrafie minunata, pentru evenimentul vostru.